Un ierah a apelat la autorități din cauza uciderii unui civil din Gorlovka
Mitropolitul Mitrofan de Gorlovka și Sloveansk. Imagine: gorlovka-eparhia.com.ua
Mitropolitul Mitrofan de Gorlovka și Sloveansk a înregistrat un mesaj video adresat președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski, Armatei ucrainene și comunității internaționale în legătură cu uciderea unui civil în Donbas în data de 09 aprilie 2020. Mesajul video al ierarhului este publicat pe canalul de YouTube al Eparhiei de Gorlovka a Bisericii Ortodoxe Ucraiinene.
"Ieri, în 09 aprilie, la ora 16 în Gorlovka, satul Șirokaia Balka, pe strada Plotinnaia, 166, a fost săvârșită o crimă: o fată de 26 de ani cu numele Miroslava a fost ucisă, îar Mihail în vârstă de 59 de ani a fost rănit grav de o mină lansată dintr-un vehicul aerian fără pilot. Miroslava avea 26 de ani", a declarat arhiereul conducător al Eparhiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Ierarhul a menționat că fata decedată urma să se căsătorească, "mirele a adus-o la spital în mașina sa, iar pe drum ea a decedat din cauza rănilor". A doua victimă, Mihail, în prezent se află în unitatea de terapie intensivă.
"Este o mare supărare, o mare tragedie", a subliniat ierarhul. "În legătură cu acest fapt apar din nou multe gânduri și multe întrebări pe care aș dori să le adresez în primul rând comandantului suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, președintelui Ucrainei Vladimir Aleksandrovici Zelenski".
Prima întrebare a episcopului conducător al Eparhiei de Gorlovka a fost: "ce poate fi comun î
între bombardarea cu mine din drone a caselor civililor şi apărarea integrității teritoriale a Ucrainei?".
"Astfel de acțiuni nu pot fi numite altfel decât crimă", a subliniat el. "Asemenea fapte poartă neapărat numele şi prenumele celui care a săvârșit crima, deoarece se știe ora și locul în care a fost comisă. În calitate de comandant suprem, aveți puterea și posibilitatea de a ridica această întrebare în faţa celor care s-au aflat în acel moment la acel loc, la al cărui ordin și de cine a fost executată această acțiune".
Potrivit arhiereului, oamenii de șase ani trăiesc în această groază teribilă la Gorlovka, "dar de fiecare dată când au loc astfel de omoruri apare întrebarea: până când toate acestea vor continua?".
"Pe toţi acești oamenii care locuiesc aici, Dvs. îi numiți cetățeni ai Ucrainei. Oare este permisă o astfel fărădelege, fără proces şi judecată, să fie comisă o astfel de crimă, ca într-un joc de calculator? Am dori să auzim de la Dvs. personal o evaluare a faptului întâmplat", a menționat Mitropolitul, şi a adăugat că ar dori totodată să audă de la preşedintele ţării condoleanțe pentru rudelor decedatei și pentru toţi cei care trăiesc în acest coşmar de multă vreme".
Deoarece acţiunile militare nu încetează, ierarhul solicită totodată să se dea răspuns la întrebarea când se va termina confruntarea și care este rostul continuării ostilităților, "căci cu fiecare asemenea moarte și cu fiecare asemenea eveniment, creşte probabilitatea ca dialogul de pace să rămână doar o vorbă goală și pacea nu se va încheia niciodată".
"Cine își va asuma responsabilitatea pentru încetarea confruntărilor, ca astfel de evenimente monstruoase să nu mai aibă loc?", întreabă Mitropolitul.
Ierarhul doreşte să ştie: "dacă va fi creată o echipă de anchetă, dacă va fi organizată o anchetă și dacă vom auzi răspunsul la întrebarea cine a dat comanda și cine a comis această crimă? Am dori să auzim numele acestor oameni și să fie trași la răspundere pentru fapta săvârșită".
Adresându-se la cei care au comis această crimă, arhiereul a subliniat că "indiferent de faptul dacă numele voastre vor fi numite sau nu, Dumnezeu le cunoaşte și va trebui să răspundeți pentru tot ce ați făcut în viață, și veți trăi cu această povară. Cel mai potrivit ar fi să recunoașteţi fapta și să aduceţi pocăință pentru cele săvârșite. Numai prin pocăință este posibilă o schimbare cât de mică în viața voastră".
"Și aș dori, în primul rând, pentru acei oameni care continuă să trăiască cu sentimentul de frică că acest lucru se poate întâmpla cu apropiații lor în orice moment și în orice zi, să audă de la Dvs. ce s-a produs acest eveniment şi că asemenea cazuri nu se vor mai repeta. Cine controlează situația? Cine este responsabil ca astfel de drone să nu mai decoleaze, ca în jocurile de calculator, și să nu mai arunce mine peste casele oamenilor care nu au nici o legătură cu acţiunile armate? Este vorba despre civili care își trăiesc propria viață și în orice moment pot fi uciși doar pentru că cineva și-a dorit acest lucru, și nimeni nu va răspunde pentru crima săvârșită", a subliniat Mitropolitul Mitrofan de Gorlovka și Sloveansk, adresându-se către conducerea Ucrainei și comunitășții internaționale.
În foto galeria se află o fotografie din rețelele de socializare a Miroslavei Voronțova, care a decedat în Gorlovka.
Uniunea Jurnaliștilor Ortodocşi a raportat mai devreme că deputatul ucrainean Vadim Novinski a declarat că actualul dezastru comun cu pandemia este un moment unic pentru a pune capăt războiului lipsit de sens din Donbas.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.