Poliția a verificat informația despre presupușii infectați la Lavra Poceaev

Poliția a verificat posibila infectare a cetățenilor Republicii Moldova cu noul coronavirus în Lavra de la Poceaev. Imagine: volyn.com.ua

Săptămâna trecută pe Internet a apărut informația că șase moldoveni în timpul unei călătorii de pelerinaj la Lavra Adormirea Maicii Domnului de la Poceaev au fost infectați cu noul coronavirus. La ordinul conducerii Direcției generale a poliției naționale din regiunea Ternopil, sesizarea privind acest fapt a fost introdusă în Jurnalul de înregistrare unificată a cererilor și mesajelor privind infracțiunile săvârșite și au efectuat inspecția faptului, transmite Dosarul 102.

Oamenii legii au verificat informația menționată în articolul în care s-a relatat că un grup de pelerini în număr de 70 de persoane, dintre care câțiva se presupune că s-au infectat cu noul coronavirus în Lavra de la Poceaev, au sosit la mănăstire cu două autobuze.

După discuția cu starețul și cu alte persoane responsabile din Lavră, poliția a aflat că în ultimul timp mai mulți pelerini au venit la mănăstire, dar toți s-au deplasat cu mașini particulare și nu a avut loc nici o excursie cu autobuzul. De asemenea, în mănăstire nu au fost depistate persoane cu simptome de infecție virală.

În raport se menționează că pe teritoriul mănăstirii de la Poceaev funcționează un cabinet medical, se efectuează dezinfectarea permanentă a tuturor încăperilor, iar excursiile sunt suspendate pentru perioada de carantină.

Angajații medicali de la mănăstire au confirmat în procesul verbal că nici o persoană care a vizitat mănăstirea, nici călugării nu s-au adresat cu simptome de infecție virală.

UJO a scris că Lavra de la Poceaev a negat informația despre existența coronavirusului în mănăstire, cerând ca mass media ucraineană care a difuzat date neverificate să își amintească de conștiință și responsabilitate.

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.