Lavra de la Poceaev a negat informația despre coronavirus în mănăstire
Lavra Adormirea Maicii Domnului de la Poceaev. Imagine: media.orsha24.by
În Lavra Adormirea Maicii Domnului de la Poceaev nu au fost înregistrate cazuri de infecție cu coronavirus și slujbele sunt sevârşite în regim obişnuit. Acest lucru este menționat în apelul călugărilor și al stareţului mănăstirii Mitropolitul Vladimir de Poceaev către credincioșii și reprezentanții mass media, publicat pe site-ul Lavrei de la Poceaev.
"În zilele Postului Mare, când Sfânta Biserică ne cheamă la fapte şi trudă de pocăinţă, poporul notru iubitor de Dumnezeu, ca şi întreaga populație a țării noastre, se confruntă cu o încercare", citim în apel. "În legătură cu răspândirea infecției cu coronavirus, OMS a anunțat pandemia virusului Covid 19, şi în Ucraina s-au introdus măsuri preventive intensive, carantină, iar în unele regiuni, inclusiv în regiunea Ternopil, a fost declarată starea de urgență".
Călugării au subliniat că "noi, în calitate de credincioși, primim această încercare ca fiind trimisă din mâna lui Dumnezeu, nu căutăm vinovații, dar cu smerenie ne pocăim în fața lui Dumnezeu și cerem milostivire pentru întreaga lume".
"Înțelegem că din cauza unor măsuri restrictiv, mulți dintre voi nu veți putea vizita iubita Lavră de la Poceaev în acest Post Mare. Dar nu este în puterea noastră să schimbăm ceva", au notat călugării. "Fiecare dintre noi putem să ne rugăm acolo unde ne aflăm și să ne sprijinim reciproc prin cuvânt și faptă în timpul acestor încercări. În asemenea situații Dumnezeu ne oferă o ocazie specială să demonstrăm compasiunea noastră creștină, mila, curajul și noblețea".
În ceea ce privește informaţia despre cei patru pelerini din Republica Moldova care ar fi vizitat Lavra de la Poceaev și s-au întors acasă infectați cu coronavirus, mănăstirea a notat că mass media ucraineană care a distribuit această ştire nu a oferit nici o singură sursă oficială care să o confirme.
"În sfânta noastră mănăstire slujbele se săvârşesc în regim obişnuit; nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu coronavirus. <...> Le amintim jurnaliștilor care se grăbesc să distribuie știri fără să le verifice în mod corespunzător, că există asemenea noţiuni ca responsabilitatea și conștiința. Furnizarea de știri despre viața religioasă în acest context nu îi va îndepărta pe credincioși de biserică şi de participarea la slujbe, ci dimpotrivă va intensifica nemulțumirea și neîncrederea față de autorități, pentru că oamenii vor crede că acest guvern încearcă să influențeze conștiința oamenilor, să-i împiedice să meargă la biserică", se accentuează în comunicat.
UJO a informat că în regiunea Ternopil a fost înregistrat primul caz de coronavirus, bolnavul infectat s-a dovedit a fi un preot al BUGC.
Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși
BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.
Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr
Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.
BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr
În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".
Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin
Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.
Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894
"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.
La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital
Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.