Activiștii BOaU încearcă să căptureze biserica din Buderaj

Buderaj, teritoriul bisericii cu hramul în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, 25.01.2020. Imagine: UJO

La 25 ianuarie 2020, în jurul orei 11.00, în satul Buderaj, raionul Zdolbunov, regiunea Rivne, activiști locali ai BOaU cu sprijinul adepților satele învecinate au încercat să acapareze Biserica în cinstea Acoperemântului Maicii Domnului din localitate. Potrivit martorilor oculari, atacul a început după ce nişte persoane care nu au participat niciodată la sfintele slujbe au început să se apropie de biserică sub pretextul săvârșirii slujbei de parastas, relatatează corespondentul UJO.

Enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au reacționat rapid și și-au apărat biserica singuri până la sosirea poliției. Potrivit localinicilor, poliția a venit la apel momentan, i-a îndepărtat pe atacatori de biserică şi a creat un lanț viu pentru a-i împiedica să tăie lacătele.

La momentul actual pe teritoriul bisericii s-a creat o situație tensionată, susținătorii BOaU exclamă insulte și acuzații nefondate împotriva enoriașilor Bisericii canonice. Localnicii raportează că cele mai active apărătoare ale intereselor BOaU în acest conflict sunt patru îvățătoare din școala locală.

Enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Buderaj au rezistat deja la două atacuri forţate  asupra bisericii. Ei se adresează la toţi cu rugămintea să se roage pentru ei, pentru ca Dumnezeu să le ajute în năzuința lor de a apăra adevărul.

Amintim că după atacul anterior de capturare a bisericii din Buderaj, pe care susținătorii BOaU l-au săvârşit în octombrie 2019, sfânta biserică în cinstea Acperământului Maicii Domnului a fost sigilată până când litigiul va fi soluţionat de instanță.

Ucraina va introduce un sistem de supraveghere video totală a cetățenilor

În Volyn a fost încendiată o biserică construită de o parohie persecutată

Biserica încendiată a fost construită de comunitatea bisericească în locul bisericii acaparate mai devreme de susținătorii BOaU.

Tribunalul britanic nu a văzut niciun motiv pentru arestarea lui Dmytruk

Următoarea audiere va fi peste o lună.

A intrat în vigoare legea care prevede interzicerea activităților BOUkr

Legea prevede un termen de nouă luni pentru ca organizația religioasă să rupă legăturile cu Federația Rusă.

Preoții BOUkr, reținuți de comisarii militari din Hust, au fost eliberați

Sute de credincioși s-au adunat sub zidurile Centrului Teritorial de Recrutare în apărarea clericilor.

În Transcarpatia, angajații comisariatului militar au răpit 2 preoți

Sute de oameni s-au adunat lângă Centrul Teritorial de Completare din Hust.