În Kopâtkovo enoriaşii au ridicat o biserică nouă în locul celei capturate
În Kopâtkovo enoriaşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, de la care BOaU a luat cu forţa biserica, și-a construit o biserică nouă. Imagine: spzh.news
Duminică, înainte de Crăciun, în satul Kopâtkovo, raionul Zdolbunov, regiunea Rivne, a avut loc prima slujbă în noua biserică construită în scurt timp de către enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, relatează corespondentul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocşi.
Lucrările de construcție au început la începutul lunii decembrie 2019.
Localnicii spun că au construit Lăcaşul Domn++ului cu toţii împreună: s-au alăturat locuitorii satului și oameni din satele vecine.
"Timp de o lună pe șantier au muncit foarte mulți oameni. Femeile pregăteau masa iar bărbații munceau la construcție", ne-a povestit parohul bisericii, protoiereul Alexandr Daniliuk. "Până și tinerii din Mizoci au venit să își aducă contribuția la construcția bisericii".
Pentru a evita birocrația cu terenul și posibila blocare privind oferirea acestuia de către autoritățile locale, parohul comunității Înălțării Sfintei Cruci, părintele Alexandr a decis să construiască biserica pe propriul său lot de pământ.
"Am fost la primăria satului, dar mi-au răspuns că nu există teren liber în sat", ne-a relatat părintele. "Prin urmare, după ce am ţinut sfat cu enoriaşii și cu familia mea, am decis să donez o parte din terenul de lângă casă pentru biserică".
Timp de aproape un an părintele Alexandr și enoriașii săi s-au rugat la sfintele slujbe într-un cort și au visat la o bisericuţă cât de mică. Acum comunitatea care a rămas unită are această oportunitate datorită ajutorului binefăcătorilor, în special al Preafericitului Mitropolit Onufrie și al Coordonatorului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Mitropolitul Antonie de Borispol și Brovarî.
"Avem o bucurie mare! Am reușit să intrăm în noua biserică în ajunul Nașterii Domnului. Acesta este un adevărat cadou de Crăciun pentru parohia noastră", enoriașii își împărtășesc impresiile.
Apropo, în raionul Zdolbunov aceasta este a treia biserică construită de comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene în locul celor capturate. Alte două biserici au fost construite toamna în satele unde a avut loc reînregistrarea ilegală a parohiilor în favoarea BOaU, iar bisericile le-au fost luate cu forța.
Amintim că la începutul lunii februarie 2019 biserica Înălțării Sfintei Crucii din satul Kopâtkovo a fost capturată de susținătorii BOaU cu sprijinul fostului șef al ARS din or. Zdolbunov S.I. Kondraciuk.
Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr
Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.
BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr
În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".
Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin
Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.
Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894
"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.
La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital
Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.
La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr
Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.