Primatul Ciprului: Mă îndoiesc ca alți Primați să-l recunoască pe Epifanie

Mitropolitul de Ternopil și Kremeneț Serghie și Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Imagine: DRBE al Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Primatul Bisericii Ortodoxe a Ciprului speră că problema bisericească în Ucraina va înceta în curând să fie obiectul influenței politice, iar Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului va înţelege greșeala săvârșită. Arhiepiscopul Hrisostom II a declarat acest lucru la 22 decembrie 2019, în cadrul unei întâlniri oficiale cu reprezentanții Eparhiei de Ternopil a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Acest fapt este raportat de DRBE al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Întâlnirea a avut loc la reședința Întâistătătorului a Bisericii Ortodoxe a Ciprului, după Sfânta Liturghie, pe care Arhiepiscopul Hrisostom a săvârșit-o împreună cu Mitropolitul Serghie de Ternopil și Kremeneț.

În cadrul întâlnirii, ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene i-a comunicat Primatului Bisericii Ortodoxe Cipriote starea reală a Ortodoxiei ucrainene şi a accentuat că conflictul interconfesional existent este cauzat de recunoașterea schismaticilor ucraineni și de intervenția Patriarhului Constantinopolului în viaţa internă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Preafericitul Hrisostom a subliniat că el cunoaște bine situația din Ucraina și consideră ca sarcina sa este să explice maximal care este realitatea ucraineană Primaților celorlalte Biserici Ortodoxe Locale.

"Am preluat iniţiativa", a menționat el. "Am avut un dialog cu toți Întâistătătorii. Așteptăm și sperăm că Patriarhul Constantinopolului își va înțelege greșeala. Este puțin probabil că alți Primaţi îl vor recunoaște pe Epifanie. Deși au fost întreprinse încercări de a exercita presiune asupra Patriarhului Ierusalimului, însă el nu a cedat".

La sfârșitul întâlnirii, Primatul Bisericii Ortodoxe a Ciprului a asigurat delegaţia Eparhiei de Ternopil de sprijinul său pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și și-a exprimat speranța că în curând problema bisericească din Ucraina nu va mai constitui obiectul influenței politice.

La rândul lor, Mitropolitul Serghie, clerul și credincioșii Eparhiei de Ternopil a Bisericii Ortodoxe Ucrainene i-au mulțumit Arhiepiscopului pentru oportunitatea de a comunica și pentru ospitalitatea sa.

Amintim că la 21 decembrie 2019 o delegație de clerici și  mireci din Eparhia de Ternopil a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, condusă de mitropolitul Serghie (Ghensițkii) de Ternopil și Kremeneț a sosit într-o vizită de pelerinaj în Cipru. La 22 decembrie 2019, la cea de-a 12-a aniversare a trecerii în veșnicie a Arhiepiscopului Hrisostom I (Aristodim), cu binecuvântarea Preafericitului  Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrie, Mitropolitul Serghie a oficiat slujba împreună cucu Preafericitul Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea, care a condus litia pentru cei adormiți întru pomenirea predecesorului său în Catedrala Sfântului Ioan Teologul din Nicosia.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.

La Kremenciug, BOaU încearcă din nou să preia cu forța catedrala BOUkr

Susținătorii BOaU au spus că mâine își vor ține "slujba" în catedrala Adormirii Maicii Domnului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.