Parohul Bisericii din satul Rosoșka este amenințat cu moartea

Satul Rosoșka, raionul Rahău, regiunea Transcarpatic. Imagine: Panoramio

La 16 noiembrie 2019 redacția UJO a primit un mesaj în care scria că părintele Ioan Deket, preotul paroh al bisericii Sfântul Prooroc Ilie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Rosoșka, raionul Rahău, regiunea Transcarpatică, a fost amenințat cu moartea.

Mai târziu am aflat că în ajun consăteanul părintelui Evghenii Gonta, fost condamnat, a venit la casa părintelui și a început să-l amenințe cu moartea. El a declarat totodată că ar fi "primit ordinul să-l ucidă pe preotul moscovit". Când soția preotului a ieșit în întâmpinarea lui, Gonta i-a spus că pe ea nu o va ucide, a împins-o pe preoteasă cu mâinile în piept și i-a aruncat ceva în față.

Poliția care a sosit la chemarea clericului l-a reținut pe bărbatul agresiv pentru trei ore, apoi l-a eliberat. Gonta a venit din nou la preot și a continuat amenințările, menționând că în trecut a încendiat biserica satului (care într-adevăr a ars în incendiu cu aproximativ 14 ani în urmă), iar acum va face totul că părintele Ioan să dispară din sat.

Deoarece amenințările nu încetează, iar poliția este inactivă, preotul care a slujit în parohie timp de 16 ani le-a cerut enoriașilor să organizeze o gardă la casa sa și cere ajutorul resurselor mass-media pentru a atrage atenția asupra situației.

Menționăm că până acum în satul Rosoșka, protopopiatul Velikobâcikov din Eparhia Hust, nu au existat conflicte interconfesionale și lupte pe motive religioase. În sat sunt două biserici: Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ucraineană Greco-Catolică, iar enoriașii ambelor biserici coexistă pașnic. Localnicii susţin că Rosoșka este cel mai pașnic sat din protopopiat, chiar şi în pofida faptului că fostul protopop, protoiereul Mihail, a trecutt la BOaU în februarie a.c. și a fost interzis în slujire.

UJO monitorizează desfășurarea evenementelor și amintește: în cazul încălcării drepturilor episcopatului, clerului, laicilor și ale instituțiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene (piedici în săvârșirea cultului divin, confiscarea bisericilor, provocări și presiuni, amenințări etc.), trebuie să contactați imediat Departamentul Juridic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la telefonul: 097-537-55-96.

Conducătorul Bisericii Anglicane a demisionat

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby a demisionat în urma unui scandal legat de acoperirea abuzurilor de minori.

Tribunalul a obligat BOUkr să elibereze complexul catedralei din Volodimir

Biserica Ortodoxă Ucraineană poate ataca în recurs decizia instanței.

Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte

Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.

Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă

Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.

Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska

Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".

Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina

Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.