Au devenit cunoscute detalii despre atacul asupra bisericii din Mihalcea

Credincioşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi activiştii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei în curtea bisericii. Imagine: spzh.news

La 1 noiembrie 2019, între orele 19:00 și 20:00, în timpul unei slujbei de pomenire a răposaţilor, enoriașii bisericii din satul Mihalcea, regiunea Cernăuți, au auzit un zgomot ciudat: activiștii BOaU spărgeau ușa bisericii cu un "berbec". Unul dintre martorii oculari ai evenimentelor i-a comunicat acest lucru corespondentului UJO.

Potrivit acestuia, aproximativ 30 de adepți ai noii structuri bisericești s-au adunat lângă ușa din fața bisericii, în timp ce 4-6 persoane loveau în ea un buștean cu mânere pe părţi.

Printre activiștii adunați ai BOaU au fost 5 "clerici" ai acestei organizații religioase. Credincioşilor şocaţi nu li se permitea să se apropie de uşă.

Adepții noii structuri bisericești au început să-i împingă pe credincioși, au folosit un balon de gaze, după care un bărbat a fost nevoit să depună o plângere la poliţie.

Agenții de securitate "Tigru" au fost primii care au sosit la fața locului, puțin mai târziu, după aproximativ 20 de minute, au ajuns şi 2 polițiști.

                                               Între timp, activiștii BOaU au spart ușa bisericii și au pătruns înăuntru.

3 sau 4 enoriași ai Bisericii canonice au reușit totuşi să pătrundă în interiorul propriei biserici împreună cu cotropitorii, iar la sosirea poliției au început să-i împingă afară susținătorii noii organizații religioase.

"Ne apropiam tare-tare de fiecare şi începeam să le facem semnul Sfintei Cruci. Fără violență, pur și simplu le făceam semnul Sfintei Cruci i-am împins până la ușă. Și aşa au ieşit rând pe rând toţi", a spus unul dintre participanții la evenimentele de la Mihalcea.

O echipă mare de poliție formată din 20-30 de persoane a sosit la biserică la orele 22.00 – 23.00, şi activiștii BOaU au fost nevoiți să se retragă și au început să se adune în grupuri mici prin curte.

Până la acea oră s-au adunat foarte mulţi enoriașii ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mult mai mulţi decât adepții structurii bisericeşti nou create.

Cu toate acestea, credincioșii nu se grăbesc să se împrăştie – au decis să întărească vegherea de noapte, deoarece nu se exclude posibilitatea sosirii la biserică a "Sectorului de dreapta".

                                                      Acum enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene instalează o uşă nouă la intrarea în biserică.

UJO urmăreşte desfăşurarea evenimentelor.

Amintim că la 1 noiembrie, orele 22:34, redacţia site-ului nostru a primit un mesaj că în satul Mihalcea activiștii BOaU au început capturarea bisericii.

În aceeași zi, susținătorii noii structuri bisericești au atacat lăcaşul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Jadova Veche, regiunea Cernăuți, dar poliția i-a împiedicat să acapareze biserica.

Ierarhii BOUkr au condamnat acțiunile BORu pe teritoriile ocupate de ruși

BOUkr a condamnat decizia Sinodului BORu de a-l demite pe Mitropolitul Ilarion de Donețk și Mariupol de la conducerea Eparhiei de Donețk a BOUkr.

Amsterdam: Autoritățile folosesc judecătoriile pentru tortura clerului BOUkr

Avocatul american a comentat situația când a fost nevoie de chemat urgența pentru mitropolitul Longhin (Jar) în timpul ședinței de judecată.

BOaU și-a ținut prima "slujbă" în biserica românească acaparată de la BOUkr

În BOaU se consideră că expulzând parohia românească a BOUkr din biserică, au făcut "un pas important în restabilirea dreptății istorice".

Mai mult de o mie de credincioși au venit să-l sprijine pe ÎPS Longhin

Printre bucovinenii ortodocși veniți la Tribunal să-l sprijine pe ÎPS Longhin se numără sute de copii adoptați de vlădica.

Organizația americană de avocați Human Rights Watch a criticat legea 3894

"Noua lege provoacă îngrijorări legate de libertatea religioasă, iar preblemele de securitate nu pot oferi undă verde pentru încălcarea drepturilor", se arată în raport.

La Mănăstirea Banceni au dezvăluit motivul internării ÎPS Longhin în spital

Mănăstirea s-a adresat către credincioși să-l ajute cu rugăciune pe mitropolitul care a fost luat cu ambulanța.