În s. Kalnivți biserica a fost acaparată de activiştii BOaU

Parohia Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Kalnivți. Imagine: Facebook

În ziua de 18 august 2019 enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Kalnivți, regiunea Cernăuți, au slujit prima liturghie într-o casă rurală, după ce activiștii BOaU le-au luat prin asalt biserica. Acest lucru a fost raportat pe pagina de Facebook a Eparhiei Cernăuților și a Bucovinei a Bisericii Ortodoxe canonice.

"Din nou și din nou ne convingem că "dragostea" BOaU nu are margini. Susținătorii BOaU au fugărit comunitatea religioasă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Kalnivți din biserica lor, în care s-au rugat lui Dumnezeu ani de zile", au comentat situația la Eparhie. "Probabil, pe susținătorii BOaU despre o astfel de "iubire" și "fapte creștine" îi învățață "Întâistătătorul Epifanie și valeţii săi. Dar nu este iubire creștină acolo unde nu este har, şi BOaU din nou ne dovedește acest lucru. Să dea bunul Dumnezeu ca aceşti oameni să înțeleagă ce fac".

Arhimandritul Nikita (Storojuk), secretarul Eparhiei Cernăuților și a Bucovinei, a sfințit odăile unei case particulare pentru săvârşirea slujbelor, unde a şi avut loc prima Liturghie.

Amintim că în aprilie 2019, șeful interimar al administrației regionale de stat din Cernăuți a emis un ordin privind reînregistrarea statutelor a 3 parohii a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (din satele Berejnița, Kalinovți și Jadova Veche) în subordinea BOaU. "Administrația regională de stat din Cernăuți a găsit în sfârșit curajul să publice un ordin secret, ascuns de ochiul public timp de o săptămână,  cu nr. 354-r. În el totul este minunat: sunt ignorate adresările  comunității religioase către ARS, dosarele penale deschise cu privire la furtul de documente de la comunitatea religioasă, reuniunile comunităților religioase, sesizările la procuratură ... ", a accentuat Eparhia Cernăuților și a Bucovinei după ce ARS a publicat ordinul ilegal .

Ulterior, Poliția Națională a Ucrainei a intentat un dosar penal împotriva şefului interimar al regiunii Cernăuți și a altor oficiali ai administrației regionale de stat din Cernăuți pentru comiterea de falsuri în favoarea BOaU.

Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte

Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.

Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă

Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.

Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska

Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".

Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina

Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.

Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți

Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.

Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune

Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.