În Bucovina mii de pelerini au urmat Drumul Crucii la mănăstirea Kreşeatik
Biserica cu hramul în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Imagine: Facebook
La 5 iulie 2019 în Eparhia Cernăuților şi a Bucovinei a avut loc Procesiunea tradițională "Drumul Crucii" de la Cernăuți până la mănăstire Sfântului Apostol Ioan Teologul, care se află în satul Kreşeatik, raionul Zastavna, regiunea Cernăuți. Serviciul de presă al Eparhiei Cernăuților şi a Bukovinei a publicat acestea pe pagina sa de Facebook.
Procesiunea "Drumul Crucii" a început după rugăciunea de dimineaţă săvârşotă în biserica Acoperământului Maicii Domnului din orş. Cernăuți la ora 6 dimineața și, conform datelor oferite de serviciul de presă, la ora 19.00 pelerinii au intrat pe teritoriul mănăstirii, după ce au parcurs aproape 40 de kilometri.
"Drumul Crucii" care a fost urmat pentru a 30-a oară, a fost condusă de Mitropolitul Meletie al Cernauților și al Bucovinei. Pe drum, pelerinii au vizitat localităţile Zadubrovka și Vaslovovţi, unde susţinătorii BOaU încearcă să captureze lăcaşurile Bisericii canonice.
Serviciul de presă a menţionat că în satul Vaslovovţi susținătorii BOaU afirmau că comunitatea bisericii canonice nu va putea primi și oferi o masă cât de cât adecvată procesiunii religioase alcătuite din multe mii de pelerini.
Cu toate acestea, enoriaşii bisericii Adormirii Maicii Domnului, cu ajutorul lui Dumnezeu, au putut să primească pelerinii chiar mai bine decât în anii precedenți, se afirmă la Eparhie. În pofida faptului că doar o parte dintre enoriași î-au întâmpinat pe pelerini, pentru că ceilalţi au rămas lângă biserică pentru a evita posibilaluare cu forţa sau alte provocări din partea BOaU.
În plus, enoriaşii din satul Zadubrovka, care-și apără biserica timp de mai bine de patru luni, au întâmpinat Procesiunea Crucii cu colaci și l-au rugat pe Mitropolitul Meletie să se roage și să binecuvânteze toți locuitorii din sat.
Ca răspuns, Mitropolitul Cernauților și al Bucovinei a oferit în dar Icoana Acoperământul Maicii Domnului parohiei Sf. Arhanghel Mihail și a subliniat că creştinii ortodocşi din Zadubrovka apără cel mai prețios lucru - credința ortodoxă.
Anterior, Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi a scris că "clerul" bucovinean al BOaU a decis să organizeze o întâlnire cu Poroșenko tocmai în momentul în care Procesiunea "Drumul Crucii" al Bisericii Ortodoxe Ucrainene trebuia să treacă prin Zastavna.
Oamenii de știință au descoperit a treia stare între viață și moarte
Știința modernă s-a apropiat de pragul descoperirii unei noi stări a celulelor organismului, care se situează între viață și moarte.
Muntele Athos se confruntă cu o lipsă severă de apă
Toate mănăstirile, schiturile și chiliile din Muntele Athos se roagă pentru încetarea secetei.
Cei 500 de copii ai ÎPS Longhin au apelat la sprijinul Elenei Zelenska
Copiii adoptați de Vlădica i-au scris Primei Doamne a Ucrainei că în fiecare zi se gândesc cu mare teamă că ar putea să rămână fără tată și "vor deveni din nou orfani".
Au început consultările Bisericilor privind situația religioasă din Ucraina
Este de așteptat ca libertatea religioasă din nou să devină o prioritate pentru următoarea administrație condusă de Trump.
Vlădica Luca despre Trump: Nu vă amăgiți ca să nu vă dezamăgiți
Mitropolitul a cerut ca politicienii să fie apreciați nu după discursurile lor preelectorale, ci după faptele pe care le fac după venirea la putere.
Doi jurnaliști ai UJO urmează să fie eliberați din arest pe cauțiune
Măsurile de arest preventiv pentru Valerii Stupnițki și Andrii Ovcearenko au fost modificate.